Cetatea lui Bucur
Faza de nota zece. Centrul capitalei Romaniei, pe langa Arhitectura. Strada stramta, miezul zilei. Daca circuli cu masina stai la coada juma’ de ora lejer. Asta daca esti baftos. Claxoane, dumnezei, mame, tara, familie. Dop insurmontabil, asigurat de o masina de gunoi ("salubritate“, pentru vorbitorii de political correctness). Gunoierii ("lucratorii din serviciile de salubritate ale comunitatii“, pentru aceiasi vorbitori) au un aer de durere la bascheti, fata de faptul ca blocheaza circulatia, ziua in amiaza mare, taman cand traficul in zona aia e mai urat decat un cosmar al lui Dante.
Claxoanele se aliniaza la ton dupa diapazonul unui taximetrist isteric, pornind un cor care te trezeste si dupa ce ai baut un flacon de Xanax cu vodca. Atmosfera relaxata, obisnuita, o zi normala intr-un oras cosmopolit, capitala a unei tari care participa la concertul european cu o sumedenie de talente muzicale. Gunoierii ("compatrioti care au decis sa lucreze in serviciile de salubritate ale comunitatii“, vezi parantezele de mai sus) au un aer de detasare specific spiritelor evoluate, mutate in teritoriile serene ale meditatiei. Un mitocan ar spune ca li se rupe-n paispe, li se falfaie, ii doare la banana. Dar asa ceva nu se poate, pentru ca e foarte greu sa mai gasesti azi un mitocan prin Bucuresti.
Un sofer deschide geamul si striga: "Ba, leprelor, acu v-ati gasit sa strangeti gunoiu’? In miezu’ zilei? Ce paziti noaptea? Ca atunci se strang gunoaiele in toata lumea asta. Numa’ la noi toate merg ca curu’“. Unul dintre lucratorii la salubritate ii raspunde calm, masurat. "Bre, barosane, da’ femeia cand vrei sa mi-o f_t? Sau poate vii matale sa mi-o f_ _ i, ca sa pot io sa ies la munca noaptea?“ Faza s-a terminat intr-un ropot de aplauze. Popor de artisti, ce sa mai…