De Citit : Editoriale

Cea mai buna investitie

| 21 martie

Oamenii cu care lucrezi
Am observat ca doua dintre cele mai importante calitati ale unui antreprenor sunt capacitatea de a vinde si deprinderea de a aduna oameni in jurul sau. Am invatat in timp, prin observarea rezultatelor, ca cea mai buna investitie pe care oricine care este angrenat intr-un business o poate face este investitia in relatii si in oameni, fie ca este vorba de angajati, colegi de echipa, colaboratori, investitori sau clienti.
Ce inseamna aceasta investitie? Inseamna sa oferi extra valoare acestor oameni si sa vezi dincolo de rezultatul pe termen scurt. Extra valoarea poate fi exprimata prin educatie, oportunitati, incredere, respect, ajutor, promisiuni tinute, contacte si relatii, nicidecum bani, discounturi, bonusuri sau premii.
Ce se intampla cand investesti in oameni si nu in rezultate pe termen scurt? Vor aparea tot mai multe oportunitati. Vei observa ca businessul tau creste odata cu nivelul oamenilor din el sau din jurul lui. Vei avea mai multi clienti sau iti vei fideliza partenerii datorita efectului de reciprocitate.
Cred ca exista multe businessuri mici sau mijlocii care isi bazeaza vanzarile strict pe recomandarile clientilor multumiti sau a colaboratorilor. Nu exista marketing mai bun decat cel „din gura la gura”. Atunci de ce sa nu investesti intai in oamenii care conteaza pentru companie si in produse si servicii extraordinare? Cea mai mare greseala pe care o pot face responsabilii de marketing sau antreprenorii este sa investeasca in promotii, discounturi, reclama la locul vanzarii, sau orice forma de comunicare si promovare inainte sa aiba produse si servicii competitive.
In final vreau sa iti spun secretul investitiei in oameni! Indiferent daca businessul tau esueaza, sau daca iti pierzi locul de munca, relatiile adevarate nu se vor pierde si oamenii de valoare vor continua sa iti ramana aproape si sa te sustina pe drumul nou pe care vei merge.
Mult succes!
www.calinbiris.ro