— Draga, esti ori nebuna, ori nesabuită, ori proasta! E baiatu’ lu’ mama, nu te lega la cap! Nu-i bun, fugi cat mai ai timp!
Lena se uita inciudata la buna ei prietena, Elena. Ii trecu fulgerator prin cap ca fiinta din fata ei (dispozitia i se schimbase atat de repede incat nici nu remarca intorsatura gandirii, de la iubita la fiinta aceea) avea un interes. O cantari de parca acum ar fi vazut-o prima data. Vorba ei, ori era interesata sa-l ia pentru ea, ori invidioasa… Ori… O privi impreunandu-si sprancenele. Se ridica mandra si tafnoasa.
— Pa, m-am lamurit, mai vorbim.
Ceea ce insemna ca nu vor mai vorbi vreodata. Halal prietena! Trebuie s-o spunem: Lena era indragostita pana peste cap. Iar baiatul, barbatul, adica nu, baiatul care ii rapise inima era visul oricarei femei. Cuminte, manierat, elegant, scos din cutie, inalt, frumos, cu ochii albastri, mirosind intotdeauna a curat. Nicio legatura cu brutele din jurul lor, numite in deradere barbati. Adica niste compromisuri. Lena stia din strafundul inimii ca alesese bine si ca nimeni si nimic nu ii va stirbi fericirea. Da, poate ca Fat Frumos o pretuia un pic pe maică-sa, dar Lena ii dadea dreptate. O cunoscuse si nu avea nimic sa-i reproseze: o femeie indatoritoare, iute ca argintul viu, mereu cu zambetul pe buze. Nu se simtise niciodata, nici la masa, nici la opera, nici la cinematograf, stingherita de viitoarea soacra. Nici nu-i putea spune "mama soacra", era mai degraba o viitoare prietena. Si isi iubea fiul, asa cum avea s-o faca si ea.
In aceeasi seara, Lena se prezenta in somptuosul apartament, cu inima batand. Iubitul ei ii spusese cu un zâmbet şiret că vor fi numai ei doi. Măicuţa (cum îi spunea) era plecată la rude. Iar tonul lui mirat-lipicios-naiv i-a dat de ştire că o aşteaptă o noapte de vis.
Asa trebuia sa fie. A intampinat-o intr-o tinuta lejera, a sarutat-o cu patima, de parca nu s-ar mai fi sarutat niciodata. Masa impodobita, sticla de sampanie, luminile clipocitoare, imitand lumanarile din filmele de dragoste care-i placeau atat de mult si lui – nimic nu mai avea importanta. Era pierduta. Insa intr-un labirint al iubirii eterne. A dus-o pe sus, in brate, la etaj, in camera umbroasa de baiat cuminte. A mirat-o un pic ca era stinsa lumina, se auzeau hainele fosnind cazand de pe ei. A pus-o in pat si patul era matasos, asternuturile si a mangaiat-o, a sarutat-o, a dezmierdat-o, asa cum numai adevaratii barbati stiu si trebuie s-o faca. Apoi i-a desfacut usor coapsele. L-a simtit, naravas sau emotionat, asa ca i-a cuprins fesele cu palmele, incuviintand, tragandu-l in ea, incolacindu-l cu picioarele. Era bine, era cel mai bine, Lena stia ca, de acum, vor ajunge amandoi la potou.
Si exact in clipa aia a simtit o mana pe glezna ei incolacita, tragandu-i piciorul inapoi pe carceaf. Apoi o voce foarte cunoscuta, dar poruncitoare, a spus:
— Fara curvasarii cu baiatul meu!