Nu vreau sa insist prea mult in legatura cu vremea, dar cred cu tarie ca macar patru texte pe an, prezentand evolutia vremii reprezinta un minim necesar.
Pana acum discutam indeosebi despre deprecierea globala a vremii si ma lamentam destul de mult. Ei bine, 2009 e primul an in care imi dau seama ca lucrurile s-au redresat. Nu stiu cum e afara in toata tara, insa aici la mine imi place tot mai mult. E ca si cum cerul de deasupra Romaniei, taram sfant, desigur, a gasit o solutie inaintea oricarui ONG de a redresa lucrurile. Avem o vara torida, datorata incalzirii galaxiei si foarte putin betonierelor lasate sa mearga in gol. N-avem ce sa facem. Ziua suntem niste furnici prajite incetisor de canicula. Insa, mai nou, in lumina noilor directive „cumulus si nimbus“, ploua in fiecare seara.
Ziua e cald si nasol, seara, tocmai cind iesi la terasa, ploua incet si tuna surd, starnind racoare si buna dispozitie in sufletele tuturor posesorilor de geci. Mai putin ale patronilor de terase pe care oricum am ajuns sa ii detest pentru ca au transformat orice trotuar in bodega. Practic, in momentul asta, indiferent daca va place sau nu ploaia, zilele s-au impartit in mod egal intre cald si umed. Eu, unul, prefer ca atunci cand imi ploua bere in stomac, sa cada si din cer pe langa mine. Altii nu. Insa nimeni nu poate contesta racoarea divina a serilor ude, indiferent daca ai psihic de melc sau nu. Jubilez in cinstea acestei aberatii meteo si nu pot decat sa ma ingrijorez in asteptarea vremurilor cand canicula diurna va fi urmata de o ninsoare de iulie, pe la un 8 jumate seara.
Si-asa ar fi interesant, desi in cazul asta am avea de-a face cu o problema serioasa: am umbla in permanenta cu niste rucsace de dimensiunile unor parasute in asteptarea momentelor in care ne ies aburi din gura.