stiu deja ce vreau sa ma fac cand voi creste somer
Cand eram mic, nu-mi doream sa ma fac altceva decat mare. Meseriile mi-erau indiferente. De ce sa ma fi facut sofer daca aveam, deja, masinute. De ce sa ma fi facut doctor, daca ma jucam cu o cutie plina cu ace de seringa ruginite. Nu aveam niciun vis si n-am avut pana azi dimineata, cand mi-am dat seama ce trebuie sa ma fac. Atentie. Cred ca mi-ar placea sa ma fac antropolog. Sa va zic de ce. in primul rand, ca antropolog, nu te enervezi niciodata. Nu am vazut, in viata mea, un antropolog nervos. Am vazut ziaristi nervosi, pompieri nervosi, vanzatoare nervoase, prelucratori prin aschiere furibunzi, etc.
Antropologi nervosi – niciunul. Antropologia mi se pare una dintre stiintele care vor disparea odata cu omenirea, fara a contribui la distrugerea ei. Niciun antropolog nu chinuie moderatorii tv cu descoperirile lui si nu-i vara presedintelui tabele sub nas. in schimb, satisfactiile profesionale sunt, pe cat de intime, pe atat de mari. Parerea mea e ca antropologii sunt atat de calmi pentru ca nu exista nimic in antropologie care sa ii enerveze. Nu vin triburile peste ei, se duc ei peste triburi.
Aer curat, mancare naturala. Liniste. Antropologia e o stiinta a intelegerii, a perceptiei detasate. Daca mie imi trebuie doua ore ca sa-mi linistesc dracii, cum sa se enerveze cineva afland ce se intampla acum 6000 de ani? Apoi, antropologia nu e o stiinta stresanta. Nu trebuie sa descoperi ceva in doua zile. Nu exista un „Hai mai repede!“, ca in virusologie, blogging sau gimnastica. Pana si un astrolog sta mai rau cu nervii pentru ca planetele se tot misca, se tot imping si revin greu la loc. Daca nici in urma acestui text nu se enerveaza niciun antropolog, luni dau la facultate.