In tinerete parea sa promita.
Ultimele impresii pe care ni le-a lasat Ceausescu sunt mai degraba ale unui vorbitor prost, gangav si prolix. Si mai ales lung la vorba, plicticos, cam cum e Fidel Castro azi. Dar, asemeni lui Fidel, va fi fost candva si „Ce“ al nostru un orator capabil: eficient, cu priza la auditoriu, in stare sa miste masele cu discursul sau? Se pare ca, in anii ‘30 – ’40, da.
Debutul junelui Ceausescu in politica e legat de activitatea de orator-agitator infiltrat in randul grevistilor. In acele contexte militante, stilul sau discursiv butucanos, dintr-o bucata, dar consecvent si tintit, se pare ca si-a dovedit efectul. Ceausescu a intrat repede pe listele agitatorilor periculosi urmariti de Siguranta. El, care ca proletar propriu-zis nu a excelat (de la cizmaria unde intrase ucenic obisnuia sa traga chiulul), a fost consfintit de capii miscarii comuniste ca exponent retoric al proletariatului, ca purtator de cuvant al nemultumirilor si nelinistilor sociale. Un fel de vedeta a revoltei, s-ar spune cu termenii de azi.
O data cu primele arestari din ‘33-’34 i se decide soarta si cariera de „lucrator al vorbelor“, de profesionist al propagandei orale. E, in matrice, genul activistului „tare-n clanta“ care va triumfa mai tarziu, in era „comunismului biruitor“. Ca speaker, tanarul Ceausescu s-a dovedit pesemne mai apt decat altii, in calitatea sa de om simplu, cu „origini sanatoase“, taranesti, capabil sa transpuna in vorbe si atitudini nesofisticate mesajul care venea de la lideri, majoritatea copii de negustori si intelectuali, prea rafinati pentru „munca de jos“; unii dintre ei cu intonatie slava sau idis; si cu un fason general prea „de vladica“…
Cu vorbele de azi, lipsiti de carisma populara. Or tanarul Nicolae avea indubitabil carisma sa.