Evenimente : Teatru

Hedda Gabler

Personajele ibseniene nu-si pot accepta propria lor mediocritate, Hedda singura vede minciunile si ipocrizia celorlalti, dar cum nu se cunoaste pe ea insasi, se comporta cand cu aroganta aristocratica, cand ca un copil pierdut intr-o lume bazata pe idealuri false. Hedda se refugiaza treptat in iluzia narcisista ca e deasupra celorlalti si devine din ce in ce mai izolata, incapabila de o relatie adevarata. Educatia rigida primita de la tatal-general, prejudecatile, conformismul, totul o blocheaza.
Ramane pasiva si ii e imposibil sa se rupa de trecut. In acelasi timp o flacara periculos de aprinsa mocneste sub aparenta de raceala cinica. Realitatea o loveste ca un pumn in fata. Nu incearca sa se adapteze, ca ceilalti, ci dimpotriva, se refugiaza intr-o lume secreta a fantasmelor si iluziilor pana cand tot edificiul se prabuseste. Exigenta ei de sinceritate, de noblete, de puritate morala dispare treptat si, spre deosebire de Nora, Hedda nu are curajul sa evadeze, ci cade tragic in cursa pe care singura si-a creat-o. Hedda pledeaza inocenta si culpabila in acelasi timp. Ambiguitatea personajului merita inteleasa in termeni umani, nu ca un caz izolat si nu cred ca ideea de aparare a femeii intr-o societate masculina e cea importanta; Ibsen nu a vazut-o pe Hedda ca victima, dar nici ca monstru, cum a fost traditional interpretata (un fel de Iago feminin, ce actioneaza sub impulsul geloziei).
Hedda sufera de depresie descoperind ca totul in viata ei e mediocru, fals, mizerabil. Intr-o lume in plina criza economica, in care se vorbeste doar de salvarea prin bani, de frica de a-si pierde statutul social, unde lipseste dragostea si relatiile conjugale sunt dezastruoase, in care nu exista alte interese decat grijile materiale, tot ce le ramane personajelor e sa incerce sa dea un sens vietii crezand in aceste pseudo-valori. De fapt ei sunt oglinda omului din ziua de azi, drama potentialului uman ramas neimplinit.
Intrebarea piesei: se poate trai fara idealuri?