De Citit : Recomandări

Jurnal de mama

| 21 februarie

Tie cine iti aduce liniste in suflet?
De cand sunt mama sunt mult mai linistita. Am invatat ca pot sa las de la mine de atatea ori fara sa ma simt calcata in picioare, am observat ca pot trai si cu cinci ore de somn sau poate chiar mai putine daca e nevoie, chiar daca inainte dormeam pana uitam de mine. Am invatat de la copiii mei cum e sa ai rabdare, cum sa alini un suflet doar cu un zambet, cum poti sa aduci fericirea unui om cu un simplu cuvant, cum e sa te bucuri pentru lucrurile marunte: o bucata de ciocolata, de marea si nisipul ei fin, de o rochie colorata, de florile din gradina, de catelusul mic din coltul strazii, de ploaia calda de vara si de zapada rece din toiul iernii.
Am invatat ca avem nevoie de atat de putin sa fim fericiti si ca de cele mai multe ori nu lucrurile ne aduc cu adevarat fericire in suflet. In 3 ani am invatat cat n-am invatat in ani de zile. Primii pasi ai fetitelor si primele cuvinte mi-au ramas atat de bine intiparite in minte, primul contact cu ele, prima imbratisare.
Acum stiu mai bine sa-mi apreciez mama, stiu ca fiecare rid de pe fruntea ei a iesit la iveala dupa cateva lacrimi varsate pentru copiii ei. Si acum adoarme greu de atatea ori, stand nopti in sir gandindu-se la noi, facand planuri marete pentru a ne lua greutatile de pe umeri. A fi mama este marea provocare a vietii unei femei.
Crestem si ne maturizam odata cu ei, ne regasim pe noi insine, renuntam la visurile noastre in favoarea visurilor lor (cu tot dragul si sustinerea), ii ajutam sa ia decizii, suferim odata cu ei de fiecare data cand au un esec si ne topim de dorul lor de fiecare data cand lipsesc de langa noi. A fi mama e cel mai frumos lucru din lume, momentul cand un val de liniste iti navaleste in suflet, cand emotiile se contopesc.
Tie cine iti aduce liniste in suflet?
www.fashionspot.ro