De Citit : Altele

Europa, nu venim

| 18 octombrie

La oraşe şi sate.

Ca să nu mai rămânem repetenți şi secolul ăsta, Mamitza Europa ne-a luat beretă de marinel. Degeaba. Tot nu s-a lipit nimic de noi. Și pas de s-o lipi in mileniul asta. Pen’ că nu prea are cum. De ce mergem mai des dincolo de Oradea, de aia parcă ne tâmpim, în loc să ne luminăm. Am sperat, cu toții, că aerul de la Apus o să ne mai taie din greața mahmurelii noastre balcanice. Aş! Ţi-ai găsit. Nici vorbă. Cum ar veni, nu ne civilizăm mai repede, dar ne spălăm mai rar. Și am mai sperat ca toti compatrioții care vin pe-acasă de prin cele țări, or să aducă gusturi şi moravuri mai parfumate decât alea ale noastre. Canci.

Te uiți în jur şi-ți cad dinții fugăriți de strepezeală. Casele care se construiesc delirant arată cantr-un film cu tembeli. Bisericile de patrimoniu au termopane de plastic. Arhitecții noştri întelepți şi talentați scot la iveală, prin oraşe, cele mai sinistre bildinguri pe care le-a văzut istoria contemporană. Spațiul nostru urban arată ca o încrucişare suprarealistă între porc şi iac. O aglomerare fără niciun Dumnezeu, o încalceală de străzi murdare, pline de câini jigăriți şi arțăgoşi. Ne dăm europeni sadea, dar pe strada noastră arată ca-n Nepal.

Iar peisajul ăsta aiuritor e populat de cocalari cu ciocate şi supraelastice de Ricky Martin, cu maşini neverosimile, pisi cu poşete sclipitoare, aurolaci, măicuțe şi popi care cerşesc, giboni care urlă ca-n junglă, polițişti şi jandarmi, care burtoşi, care slabi ca țâru, târâindu-şi nădragii şi inspirand mai degrabă compasiune decât respect sau siguranță. Parcă iese la lumină tot ce e mai mai barbar în noi. Toată oroarea noastră față de lege şi de ordine. Toată obida pe care am adunat-o în zeci de ani de întuneric, pe care acum o vărsam pe noi înşine. Fără să ne prindem că suntem cazul cel mai tipic de automutilare.