Despre departamentul de marketing al lui Dumnezeu.
Din cand in cand, pun o intrebare pe mess. Astazi: „Religia ar trebui interzisa?“. Atat. O intrebare deschisa, voit vaga. Au fost multe „nu“-uri. Vreo 30. Au fost cateva „da“-uri simple, vreo 5. A aparut de cateva ori raspunsul „nu, dar nici impusa“. Apoi detaliem: „Nu poti interzice credintele oamenilor, dar ar trebui limitata puterea dogmei“. „Ar trebui adaptata oarecum vremurilor actuale“. „Daca o interzici o sa capete putere mult mai mare“. „E buna acolo, sa-i tina pe aia saraci cu duhul linistiti, ca doar nu le-om da droguri la toti“. „Avem dreptul sa alegem ceea ce credem ca ne face fericiti, nu? Probabil ca urmatorul pas va fi trecerea catre o religie universala, dar asta se va intampla mult mai tarziu“.
„Doar daca s-ar interzice si alcoolul“. „Nimic nu trebuie sa trebuie“. „Mircea Eliade zice ca a fi sau, mai degraba, a deveni om inseamna a deveni religios“. „Daca interzic si sexul, ca dateaza cam din aceeasi perioada“. „Cate razboaie s-ar declansa stiind ca nu mai exista fictivul pacifist?“. „Religia este o parte integranta a culturii acestui popor deci renuntarea la ea ar distruge si asa uitatele traditii care ne fac ceea ce suntem“. „Ar trebui inlocuita cu o istorie a religiilor“. „Fanaticilor da“… Si eu? Eu ce cred? Nu stiu. Dar am doua intrebari. De ce de fiecare data cand discut cu vreun prieten despre religie, iese o alba neagra?
Ba religia este o institutie monstruoasa, responsabila de gravitatia libertatii noastre, de involutia intelectului nostru, ba este aplicabila in toata litera ei si nu trebuie gandita. Putine teme polarizeaza atat de puternic si ne arunca intr-o tabara sau alta, anulandu-ne o sfanta masura. A doua intrebare, si plec, ca subiectul ma depaseste cu mult, este: daca nu ar fi existat religia, asa imperfecta cum e, de unde ar auzi o generatie, fie ea care-o fi, de Dumnezeu?