Sunt olteanca prin nastere si clujeanca prin buletin si dupa cei 9 ani petrecuti aici. Sunt mandra de amandoua si nu le-as schimba pentru nimic in lume. N-am putut influenta cu nimic faptul ca m-am nascut in sud si ca am “mostenit” caracterul aprig si accentul perfectului simplu pe care n-am sa-l uit niciodata si pe care-l folosesc in mod inconstient atunci cand ma aflu acasa, la ai mei.
Insa cand am avut de ales, am ales Clujul. Am ales sa fac facultatea aici si mai apoi sa traiesc aici. As fi putut merge in Craiova sau Bucuresti, ambele mult mai aproape de orasul meu decat Clujul. Insa n-am facut-o si ma bucur. De-a lungul anilor m-au intrebat multi de ce am ales sa vin aici in loc sa ma duc in Bucuresti.
Am ales dupa ce am vazut agitatia, haosul, mitocania si superioritatea pe care o arata oamenii din capitala noastra “minunata”. Dupa ce am constatat ca acolo este in regula ca masinile sa mearga si pe trotuar. Dupa ce am fost martorul “rabdarii” pe care o arata soferii la semafor fata de pietonii care indraznesc sa treaca strada atunci cand inca e verde, dar intre timp se face rosu. Nu m-as fi putut adapta niciodata la un asemenea oras. Cu tot caracterul meu de olteanca. Si mi-e greu sa-i inteleg pe cei care aleg Bucurestiul, cu toate oportunitatile lui. Adevarul este ca trebuie sa ai ceva in comun cu locul unde traiesti, ca sa te poti adapta si sa-ti placa. Si stiti ca se spune ca “cine se aseamana se aduna”, asa ca trageti voi concluzia.
Locuiesc aici de 9 ani si aici imi doresc sa locuiesc pentru totdeauna. Oricat de mare ar fi castigul financiar si orice oportunitati mi-ar oferi alt oras, nimic nu se compara cu sentimentul de Acasa. Iar Clujul a fost pentru mine, inca din primul moment in care am ajuns aici, Acasa.
Si oriunde ma duc abia astept sa ma intorc Acasa, la Cluj.