Cum m-am apucat de sport la 37 de ani

Nu am fost niciodata un tip sportiv. Am prac­ticat unele dintre ele in copilarie, dar niciunul de performanta. Cel mai mult am facut karate, vreo doi ani. In fapt eram, pe cat de neinteresat, pe atat de nepriceput. Mai rau. Eram mediocru la majoritatea. La baschet eram mediocru. Stiu sa joc dar ma dribleaza oricine are un pic de experienta. La fotbal eram un covrigar ne­norocit, un pomanagiu care astepta o pasa buna ca sa dea un gol de efect. La inot intr-adevar sunt bunicel. Imi place apa de mic copil. Imi place libertatea pe care ti-o ofera, imi place fermitatea candida cu care ti se o­pune apa. La tenis de masa eram... da, mediocru. Si de alergat nu alerg decat daca arde. Ei bine, mediocritatea asta era in contradictie flagranta cu nevoia mea bezmetica de-atunci de-a straluci in orice fac. Era o jignire pentru propriile fantasme sa nu ma bage nimeni in seama. Nu eram nici macar ca tocilarii clasei, ei starneau macar zambete. Asta a facut ca, odata cu terminarea liceului, sa rezum viata mea sportiva la cele cateva zeci de flo­tari pe care le fa­ceam zilnic. Asta a du­rat pana acum un an. Iarna trecuta am fost atras, in urma inceperii unor adanci procese de schimbare interioara, spre schi. Inva­tasem sa ma privesc, in sfar­sit, cu tot cu corp. Pana atunci traisem intr-un soi de bogumilism. Am fost la Ranca, am avut noroc de o partie usu­rica pe care sa incep sa schiez normal, ca un schior. Pastrasem din copilarie un stil inconfundabil in care parca tocam par­tia cu schiurile. Cele cateva zile de-acolo mi-au deschis definitiv apetitul pentru schi. Anul asta mi-am rezervat din timp partie la Annaberg. Mi-am cumparat niste Atomic-uri. Duminica am plusat: am patinat pentru prima data dupa 25 de ani. Mult mai bine ca atunci, ca si cum intre timp m-am perfectionat. Nu caut explicatii. Astept doar primavara. Pentru bicicleta.

www.dobro.ro